Povestea lui Mick Meaney
Mick Meaney, un muncitor irlandez, a decis în 1968 să devină cel mai faimos artist al înmormântărilor, având ca obiectiv să rămână îngropat de viu într-un sicriu timp de 61 de zile. La acea vreme, Meaney avea doar un pound în buzunar, dar spera că prin acest stunt va câștiga faimă și avere.
Evenimentul din 21 februarie 1968
Pe 21 februarie 1968, Meaney a fost însoțit de susținători și echipe de televiziune în timp ce era transportat într-un sicriu de 1,90 metri lungime și 0,76 metri lățime, căptușit cu spumă, prin străzile Kilburn, centrul comunității irlandeze din Londra. Sicriul său a fost coborât într-o groapă dintr-o curte de construcții, fiind acoperit cu pământ, cu excepția unei țevi pentru aer și a unei țevi prin care putea primi mâncare și lichide.
Documentarul Beo Faoin bhFód
Povestea lui Meaney este relatată într-un documentar intitulat Beo Faoin bhFód (Îngropat de viu), care va fi difuzat pe 26 noiembrie pe TG4, un canal de televiziune în irlandeză. Filmul include interviuri cu familia și prietenii lui Meaney, precum și imagini arhivistice ale acestui eveniment care a captat atenția globală.
Ambițiile lui Meaney
Meaney, un bărbat puternic, visa să devină boxer de campionat, dar o accidentare i-a destrămat acest vis. După ce a fost prins temporar sub dărâmături, a decis să își îndeplinească ambiția de a stabili un record mondial pentru cel mai lung timp petrecut îngropat de viu.
Craze-ul îngropării vii
Craze-ul îngropării vii a început în California în anii 1920, iar în anii 1960, recordul neoficial era deținut de un texan numit Bill White, care a petrecut 55 de zile sub pământ. Meaney, în vârstă de 33 de ani, s-a asociat cu Michael ‘Butty’ Sugrue, un fost artist de circ, pentru a organiza acest eveniment. Sugrue a organizat o slujbă de priveghi la pub-ul Admiral Nelson, înainte ca Meaney să fie închis în sicriu.
Viața sub pământ
Meaney a stabilit o rutină în timpul celor 61 de zile sub pământ, trezindu-se la 7 dimineața, făcând exerciții, citind cărți și ziare și discutând la telefon cu cei de la pub, unde Sugrue taxa apelurile. De-a lungul săptămânilor, interesul publicului a scăzut, dar Sugrue a reușit să organizeze o „resurrecție” grandioasă pe 22 aprilie, când Meaney a fost scos din sicriu.
Consecințele și viața ulterioară
După cele 61 de zile, Meaney a fost întâmpinat de mulțimi. Deși și-a atins obiectivul, averea nu a venit. Se susținea că Sugrue l-a păcălit, iar un turneu mondial și un contract de sponsorizare cu Gillette nu s-au concretizat. Meaney a găsit apoi un loc de muncă la consiliul județean Cork și a murit în 2003. Fiica sa, Mary Meaney, a declarat că tatăl ei dorea o viață extraordinară, simțindu-se important prin recordul său.
Concluzie
Povestea lui Mick Meaney ilustrează dorința umană de recunoaștere și faimă, dar și capcanele industriei divertismentului, care pot transforma visele în dezamăgiri.
Ce poveste incredibilă! Nu pot să-mi imaginez cum a reușit să reziste atât de mult îngropat. Oare nu era deloc panicat în acele momente?
Asta chiar e o formă extremă de artă, dar nu pot să nu mă întreb dacă merita riscul. Viața e prea scurtă pentru astfel de experiențe periculoase!
Chiar m-a impresionat curajul lui Mick Meaney, dar cred că ar fi fost mai bine să-și folosească talentul în alte moduri. E greu de crezut că cineva ar face asta din pur entuziasm.
Sunt curios cât de real este acest documentar. Se întâmplă atât de multe minuni și povești exagerate în lumea entertainmentului… Poate că totul este doar un truc bine pus la punct?
Povestea lui mă face să reflectez asupra condiției umane și a limitei dintre artă și autodistrugere. De multe ori ne dorim atenția cu orice preț, dar oare până unde suntem dispuși să mergem?